|
||
Monitorizarea si Protectia Animalelor
Tierschutz Verein
|
Mii de câini şi pisici sunt vândute anual ilegal în UE. Comerţul ilegal cu câini şi pisici este a treia cea mai mare sursă de venit, după comerţul organizat cu droguri şi arme. Parlamentul european doreşte să implementeze un nou sistem care să pună stop mafiei cu animale.
de Sebastian Schöbel, studioul ARD Bruxelles
Povestea redată de un material video informativ al municipalităţii Viena ar putea avea loc aproape oriunde în UE: un copil îşi doreşte un câine, iar părinţii caută pe internet şi găsesc diverse oferte, adesea foarte avantajoase. La scurt timp, familia intră în posesia animalului, nu rareori într-o parcare de la marginea autostrăzii.
„După câteva zile patrupedul se îmbolnăveşte”, continuă povestea. La veterinar se constată că animalul nu este vaccinat, că actele sunt false, iar animalul este grav bolnav. Animalul a fost vândut ilegal, la fel cum se întâmplă cu mii de câini şi pisici în fiecare an în UE.
Comerţul cu pui de animale este cunoscut mai ales în Viena şi Londra. Nu există cifre exacte cu privire la piaţa neagră, dar conform europarlamentarului CDU Renate Sommer este imensă: „Comerţul ilegal cu câini şi pisici este pe locul trei în obţinerea de venituri, după comerţul organizat cu droguri şi arme.” Această informaţie este confirmată de organizaţii pentru protecţia animalelor, cum ar fi „Eurogroup for Animals”, invocând studii din Londra şi Viena, precum şi date ale poliţiei italiene.
Politicianul britanic Keith Taylor relatează despre o bandă descoperită în Anglia în anul 2015. Aceasta ar fi câştigat mai bine de 44.000 de Euro pe săptămână din vânzarea de pui bolnavi sau pe moarte. Membrii acesteia au fost condamnaţi, însă acesta nu este un caz unic.
Comerţul ilegal cu animale înfloreşte în Europa. Structurile acestei afaceri profitabile sunt de tip mafiot: se falsifică numere de chip şi documente de identitate ale animalelor
Lacunele sistemului de control european sprijină comerţul cu animale: multe ţări europene au propriile sisteme de înregistrare a animalelor de companie, însă de cele mai multe ori nu sunt compatibile între ele. Există paşaportul european pentru animale, mulţi câini şi pisici primesc un chip cu toate informaţiile esenţiale, cum ar fi vaccinările, însă toate acestea nu reuşesc să stopeze comerţul ilegal, susţine politicianul CDU Sommer. „În spatele acestuia este o întreagă mafie de comercianți ilegali, avem de-a face cu crimă organizată. Se falsifică numere de chip şi documente de identitate ale animalelor.”
Din acest motiv, Parlamentul European a solicitat Comisiei să acţioneze: aceasta va trebui să asigure o înregistrare unitară a câinilor şi pisicilor din statele membre UE. Bazele de date deja existente urmează să fie armonizate între ele. Europarlamentarul Sommer precizează: această măsură nu este îndreptată numai împotriva vânzătorilor mafioţi de pui de animale. „Aceasta le-ar da posibilitatea statelor membre, districtelor şi municipalităţilor să tragă la răspundere stăpânii iresponsabili care îşi abandonează pur şi simplu pe stradă animalele atunci când acestea se îmbolnăvesc.”
Aproape toate fracţiunile Parlamentului susţin cererea, care a fost adoptată cu o majoritate clară. Aceasta a fost contestată doar de partidul eurosceptic UKIP. Reprezentanta acestuia, Julia Reid, susţine că ar fi vorba doar de încă un exemplu de reglementare excesivă venit de la Bruxelles. „Pisicile, câinii, peştişorii aurii şi insectele ar trebui monitorizate de fiecare ţară în parte, nu de birocrații europeni.”
Şi Comisia are o atitudine ezitantă: ar trebui estimate mai întâi cheltuielile birocratice, susţine aceasta. Cei care sunt pentru îmbunătăţirea sistemului de înregistrare nu vor însă să aştepte atât de mult. În cazul în care Comisia nu acţionează acum, s-ar exercita o presiune asupra Consiliului European şi președinției actuale olandeze a acestuia, susţin insiderii în discuţia cu Studioul ARD din Bruxelles. Atunci şefii guvernelor europene ar trebui să îi elimine pe comercianţii de pui de animale.
Sursa : https://www.tagesschau.de/ausland/tierschutz-101.html